Location

Calea Basarabiei nr 96B Loc. Huși, jud. Vaslui, România

Povestea noastră a fost scrisă în timp, cu răbdare și respect față de valoarea muncii, totul pentru a obține zilnic calitatea produselor livrate.

Contact

Calea Basarabiei nr 96B, Loc. Huși, Jud. Vaslui, România
+40 725 914.709
+40 735 876.570
office @enache-morarit.ro
header-overlay

Prăjitură cu vanilie și ciocolata

Prăjitură cu vanilie și ciocolata

(0)
DificultateUșor

Ingrediente

Pași de urmat

1 Baza cremei

Punem într-o crăticioară gălbenușurile cu zahărul și amestecăm bine cu un tel.

2 Făina și laptele

Adăugăm făina și laptele, alternându-le pentru a evita formarea cocoloașelor.

3 Fierberea cremei

Amestecăm foarte bine, apoi punem crăticioara pe foc și lăsăm până obținem consistența unei budinci. Este foarte important să amestecăm mereu, altfel crema se va prinde.

4 Răcirea cremei

Luăm crema de pe foc și o lăsăm să se răcească complet.

5 Untul și esența

La final adăugăm treptat untul ținut la temperatura camerei și esența și mixăm până obținem o cremă fină.

6 Amestecul pentru foi

Pentru foi punem într-o crăticioară untul, ouăle, sarea, zahărul, mierea și laptele și le amestecăm puțin.

7 Pe foc

Punem crăticioara pe foc mic și lăsăm până se topește zahărul. Adăugăm bicarbonatul și amestecăm foarte bine, apoi luăm crăticioara de pe foc, lăsând amestecul să se răcorească puțin.

8 Aluatul foilor

Adăugăm făina și praful de cacao și frământăm până obținem un aluat omogen, care nu se lipește de mâini.

9 Întinderea foilor

Împărțim aluatul în cinci părți egale, din care facem cinci biluțe. Din fiecare biluță întindem câte o foaie direct pe hârtia de copt, folosindu-ne de puțină făină și de un făcăleț. Decupăm frumos marginile pentru a obține o foaie perfectă de 33 x 25 cm.

10 Coacerea foilor

Înțepăm foaia cu o furculiță, apoi o punem cu tot cu hârtie pe dosul unei tăvi și o băgăm la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 5 minute. Procedăm la fel cu restul biluțelor de aluat — la final vor rezulta cinci foi. Lăsăm foile la răcit pe un grătar.

11 Asamblarea

Când crema este pregătită și foile s-au răcit complet, punem pe o tavă o foaie și peste ea întindem un sfert din cantitatea de cremă. Urmează cea de-a doua foaie, din nou cremă și tot așa până terminăm foile.

12 La rece și porționarea

Băgăm prăjitura la frigider pentru câteva ore — ideal cu o tavă mai grea deasupra, pentru a se presa bine. După ce o scoatem de la frigider, o pudrăm cu zahăr pudră, apoi o porționăm.

Poftă bună!

Lăsați un comentariu