Aflându-mă la o cântare la frații noștri de peste Prut, cu câteva zile înainte de Sfintele Paști, am rămas peste noapte la niște prieteni de familie dragi, pe care nu-i văzusem de mulți ani, prieteni care m-au omenit cu găzduirea și masa. Dar ce masă! Nu rețin exact ce bucate au pus pe masă dar și acum am în fața ochilor momentul în care gazda a răsturnat o mămăligă mare, galbenă și frumoasă în mijlocul bucatelor. Eram sigură că mămăliga, așa vârtoasă cum nu mai văzusem din copilărie, e făcută din mălai moldovenesc, că la noi nu mai ieșea mămăliga așa cum era odată.
Cu stupoare și plăcere am aflat de la gazdă că mălaiul este de pe plaiurile românești, că este făcut în țara mea, ba mai mult, la câtiva kilometri de Iași.
Cu mii de mulțumiri pentru ospitalitate și cu rugămintea de a-mi da și mie o pungă cu mălai din ăla din care făcuse mămăliguța, pornesc spre casă.
Și iaca cum pot eu să mă abat puțin din drumul spre casă, pe la Huși, în județul Vaslui și cu puțin noroc să-mi iau câteva baxuri de mălai din ăsta galben, atât pentru restaurantul meu cât și pentru acasă.
După ce intru în Huși, cu gândul la mămăligă, ouă roșii și cozonaci, la un moment dat observ îmbulzeală de oameni și forfotă mare în fața unei clădiri. Curioasă de fel, opresc și întreb un bătrânel ce se întâmplă, dacă e vreun protest? Bătrânelul, cu fața senină și ochii licărind de mulțumire îmi spune: ‘’Da’ de unde protest, doamnă! Nu face nimeni gâlceavă aici! Stăm la rând să primim produse alimentare de la Enache Morărit! În preajma sărbătorilor importante, domnul Enache ne ajută și pe noi, pensionarii, ne dă gratuit o pungă de făină, o sticlă de ulei, una, alta, că tare greu ne mai ducem zilele cu pensiile noastre’’.
Cu un sentiment de admirație pentru ceea ce mi-a fost dat să aud, îl întreb cum pot ajunge și eu la Enache Morărit și purced mai departe la drum.
Ajung ușor la Enache Morărit, în curte era un om care meșterea ceva la o mașinărie, îi dau ziua bună și-l întreb dacă mă poate ajuta și pe mine, vreau să cumpăr un bax, două de mălai, da’ mai ieftin, la preț de producător.
Cu zâmbetul pe buze îmi arată o ușă unde îmi spune să trag mașina, vine și se apucă să-mi pună în portbagaj două baxuri de mălai și două de făină. Era atât de hotărât încât nu am îndrăznit să-i reproșez că mi-a pus mai mult decât am cerut și dau să-i plătesc dar, din nou surpiză! Omul îmi spune: ‘’Doamna Lavric, este din partea firmei Enache Morărit, ne-om înțelege noi altădată! Poate vă chem să cântați la nuntă la fata mea când s-o mărita!’’ Plăcut suprprinsă că omul m-a recunoscut, îi mulțumesc și îi cer numărul de telefon al patronului, cu g#ndul să-l sun după sărbători să mă asigur că nu e nicio problemă și să-i mulțumesc personal pentru acest cadou!
A trecut și Paștele, au trecut și cozonacii făcuți de mine din făina lui Enache și într-o bună zi îmi sună telefonul, răspund și îngheț câteva momente! Mă sună de la Enache Morărit, era chiar Enache, patronul și îmi spune că vrea neapărat să se întâlnească cu mine, are ceva important de discutat!
Am fost imediat de acord să ne întâlnim. Aveam o sumedenie de scenarii în minte: că nu trebuia să plec fără să plătesc, că poate omul care mi-a dat făina are acum probleme, fel și fel de gânduri. Am stabilit să ne vedem la mine la restaurant în Iași, la Casa Lavric, în ziua următoare.
A doua zi, intru în restaurant și sunt anunțată că mă așteaptă un domn Enache la masa de lângă geam. Ajung la masa și surpriza surprizelor: era același om care mi-a pus în mașină baxurile la Huși, înainte de Paști! Atunci am înțeles tot și pe loc am început să apreciez omul, pentru simplitatea și modestia de care a dat dovadă atunci, în curte.
Enache venise la mine cu un scop şi mi-a şi zis în felul următor: „Doamna Laura, când v-am văzut la mine în curte cu punga mea de mălai în mână mi-am dat seama că oricât de bune şi sănătoase sunt produsele mele tot le lipseşte ceva. Le lipseşte vigoarea, tinereţea sufletească şi zâmbetul Laurei Lavric. Am eu o fată de măritat şi-o să vă chem la nuntă, dar până una alta aş vrea să vă propun un mariaj între produsele mele şi Laura Lavric! Măgulită, am acceptat pe loc și la scurt timp am devenit imaginea produselor de morărit și panificație de la Enache.
Și uite așa, de la o mămăliguță galbenă și năzdrăvană mâncată în Chișinău, am ajuns să cunosc un om deosebit, modest și deschis care face produse deosebite prin păstrarea tradiției românești, a gustului traditional, om care muncește pământul și dă frană pentru gură și suflet.
Hai, sănătate înainte de toate şi să consumaţi cu plăcere produse de la Enache!
